Parohia Bora
Site-ul oficial Parohia "Adormirea Maicii Domnului, Bora - Slobozia", cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din Protopopiatul Slobozia al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

În sfârşit, Crăciunul!Noutati
03-01-2019 16:18

Hristos a adus iarăşi împreună credincioşi ai parohiei Bora, care s-au bucurat de darul Sfintei Liturghii! În sfânta zi a Naşterii Domnului, creştinii au uitat de grijile casei şi au cântat colinde în smerita biserică din Bora! La sfârşitul Sfintei Liturghii, au fost împărţite daruri tuturor, mici şi mari, a fost primit Hristos prin Trupul şi Sângele Său, iar bucuria a fost desăvârşită prin facerea de bine. Prin preotul paroh Agapie Ilie, au fost împărţite daruri de alimente, constând în friptură caldă şi cozonaci, persoanelor abandonate ce locuiesc în Centrul Pentru Persoane Fără Adăpost din Cartierul Bora. Veşnică să le fie bucuria celor ce au avut grijă ca toate acestea să se împlinească.