Apropierea Învierii lui Hristos aduce bucurie și în caselor celor nevoiași

Bucuria apropierii Învierii lui Hristos a fost simțită din plin marți, 26 aprilie 2016, de copiii cu nevoi speciale din cadrul Centrului de Asistență din cartierul Bora, Localitatea Slobozia.

După împărtășirea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine din dimineața aceleiași zile, ca semn al împlinirii în Hristos cu darurile dumnezeiești, copiii au primit cu emoție venirea Iepurașului de Paște cu daruri de alimente și dulciuri, de ajutor fiind pentru îmbogățirea mesei Pascale.

Feeria iscată de apariția acestui personaj a fost completată și de apariția altor personaje celebre care au ajutat la antrenarea în activități a copiilor cu deficiențe grave psihomotorii, întreaga activitate fiind transformată într-un festin al bucuriei și al zâmbetelor nevinovate.

Toată această bucurie nu ar fi fost posibilă fără implicarea doamnei Iulia, animator de petreceri pentru copii, care a furnizat recuzita și a antrenat într-un mod profesionist și plin de iubire pe copiii copleșiți de bucurie, dar și a elevilor seminariști ce au început pe această cale proiectul „Cei nevoiași au nevoie de noi”.

Și pentru că bucuria este dată de oameni pentru oameni, nu putem uita persoanele ce au ajutat financiar la îndeplinirea tuturor nevoilor acestor suflete, care pentru câteva clipe, au fost mai fericite.

Consemnează preot Agapie Ilie, cu vrerea lui Dumnezeu și Binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Se încarcă
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...